A venit aseara MAMA

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Ca să-și vadă pe fecioru-i, astăzi – domn cu multă carte –
A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag;
Mi s-a umezit privirea de iubire şi de drag;

Sărutandu-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.
Inăuntrul casei mele, – cătă brumă – am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat;

Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,
Şi cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seamă şi să calce drept, în lege,
Că doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege,

Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă…
– „Mi-era dor de tine, maică…Ţi-am adus vreo zece ouă,
Niţel unt, iar colea-n traistă nişte nuci, vreo două sute…”
Şi, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:

– „Poate mor, că sunt bătrână şi-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfîrşite… mâine poate-şi curma firul
Şi-ntre patru blăni de scînduri să mă cheme cimitirul…

Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar şi deşteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă…
Tu, odorul mamii, in urma sa te-aduni cu fratii-acasa
Şi să-mparţi agoniseala de pe urma lui rămasă:

Lui Codin să-i dai pămîntul de la moară şi cu via;
Vaca şi-un pogon de luncă, maică, sa le ia Maria;
Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pîraie;
Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolae,

Iară tu, ca mai cu stare decât fraţii zişi pe nume,
Să iei casa-n care ţie ţi-a fost dat să vii pe lume…
Când şi când, în miezul verii sau de Paşti, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toţi anii, la căsuţa mea băiatul”

Şi-având tihna şi odihna, la venire sau plecare,
S-aprinzi şi la groapa maicii câte-un pai de lumânare!…
A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.