A fost o vreme în viaţa fiecăruia dintre noi, în care am făcut cunoştinţă, măcar o dată, cu adevărata fericire, iar acelei perioade i se spune Copilărie! Cunoaştem cu toţii poveştile lui Creangă, ne sunt dragi, ne stârnesc zâmbete şi un noian de amintiri frumoase pe care nimeni nu le poate şterge. De-am da timpul înapoi, probabil am vrea să ne întoarcem în acele momente în care inocenţa se întâlneşte cu joaca, prietenia adevărată şi o inimă plină de viaţă, a unui copil mărunt ce îşi visează viitorul în culori vii, forme îndrăzneţe şi o găleată de optimism.
Vă invit să facem o mică excursie în copilăria noastră, să ne bucurăm de acele momente care au avut un rol important în construirea propriului personaj. Să ne amintim de jocurile copilăriei noastre! Sunt sigur că au existat momente cheie care au marcat deciziile vieţii noastre de astăzi, fie vorba de profesia aleasă, conceptul despre iubire, respect ori viaţa de familie.
Îmi amintesc cu drag de copilăria mea, pentru că îmi transmite un sentiment aparte, fără de care eforturile mele de astăzi nu ar avea sens. Când eşti mic totul este o joacă ce implică eforturi fizice, mentale, un strop de inteligenţă, de empatie, zeci de roluri, mici scenete ale vieţii oamenilor mari, ale părinţilor, ale sentimentelor şi multe altele.
Generaţia ’90 nu a avut parte de deliciile de astăzi, pentru unii dintre noi, o păpuşă Barbie lua forma unui porumb în lapte cu mătasea blondă, bombonele erau cu cacao amăruie ori mentă, sucul la dozator era mai bun decât orice jucărie şi din când în când, ne bucuram de o ciocolată. Însă noi am ştiut să ne bucurăm de fiecare moment în parte, să spunem “Săru’mâna pentru masă” şi să stocăm toate acestea, într-un sertăraş mic în mintea noastră, pe care îl accesăm cu plăcere la fiecare întâlnire cu prietenii din copilărie, când toată lumea ia parte la urzeala împotriva generaţiei de astăzi.
Vă mai aduceţi aminte de oracolele noastre? Acele caietele minunate în care lumea se destăinuia dar totodată socializa cu ceilalţi, exprimându-şi dorinţele, pasiunile, visele, plăcerile culinare, micile secrete despre persoanele de care s-au îndrăgostit şi multe alte destăinuiri despre viziunea lor în viaţă? Cred că în prezent am puteam face paralela oracolului cu diverse site-uri de socializare precum Facebook, Twitter, ş.a. dar şi jocul seducţiei şi al relaţiilor noastre cu ceilalţi, fie ei iubiţi, sau prieteni, avem parte de un întreg ritual de cunoaştere şi cucerire pe principiile oracolului de altădată.
Vă aduceţi aminte când ne doream să fim doctori, pentru nu ştiu ce motiv eram tentaţi să devenim persoana de care ne era frică, dar cu uşurinţă şi precizie ne consultam păpuşile, le aplicăm injecţii, le legănam şi toată lumea era sănătoasă şi fericită. Astăzi unii dintre cei care se jucau de-a doctorii, mânaţi de pasiunea din copilărie, au devenit oameni importanţi, care se îngrijesc de sănătatea noastră. Lucrurile au luat o altă turnură, nu mai e o simplă joacă cu seringile, e o întreagă responsabilitate faţă de viaţa unui om.
Vă aduceţi aminte de acele momente când amestecam făina bunicii cu alte ingrediente şi lutul din baltă, îl modelam cu măiestrie şi adăugam ierburi verzi până ieşea prăjitura, aşa cum o făceau oamenii mari? Probabil unii dintre noi am luat lucrurile în serios şi astăzi am devenit maeştri în arta culinară, lăsând deoparte joaca şi îmbrăţişând o adevărată profesie.
Dar când plimbam păpuşile cu căruciorul, le îmbrăcam, le pieptănam, le hrăneam ca pe proprii bebeluşi? Astăzi femeile au lăsat joaca deoparte şi au devenit mame, ghidate fiind de acelaşi instinct matern pe care l-au învăţat încă din copilărie.
Vă aduceţi aminte de Tetris? Pentru unii dintre noi lucrurile au evoluat la superlativ iar astăzi pasiunea pentru joc a devenit un marş în dezvoltarea tehnologiei. Desenele copilăriei noastre, de genul : “Captain Planet” ne-au învăţat ce e bine şi ce e rău, ne-au arătat cum să îngrijim natura, cum să îi ajutăm pe ceilalţi, iar astăzi empatizăm cu cei din jurul nostru şi arătăm respect mediului înconjurător, pentru că ne dăm seama de consecinţe.
Jocul “Împărate, luminate, cât e ceasul în cetate?” ne prezintă viaţa într-o serie de paşi, mai mici, mai mari, mai complicaţi, cu ocolişuri, cu paşi de rac, iar astăzi ne dăm seama că propria copilărie ne-a purtat pe băncile unei şcoli importante şi cu un pic de noroc am reuşit să fim absolvenţi la o „Şcoală de Luptă”, care ne pregăteşte pentru adevăratele jocuri ale vieţii de adult.
”Călcatea” un joc prostesc de-a călcatul pe picioare a adversarului nostru, ne-a învăţat că cel câştigător va trebui să-şi elimine pe rând adversarii, pentru a ajunge la scopul dorit. Viaţa de adult schimbă jocul şi regulile sale, astfel se trece de la jocul „De-a v-aţi ascunselea” la jocul minciunii, de la jocul „Flori, fete sau băieţi” la jocul relaţiilor, de la jocul “De-a Prinselea” la cursa vieţii.
Jocul “Baba oarba” ne-a învăţat ce e compromisul, drept urmare, astăzi jucăm rolul unei victime, sau a martorilor muţi. “Raţele şi vânătorii” ne-a învăţat să luptăm împotriva problemelor vieţii până la ultima minge, competiţiile sportive ne-au învăţat că a fi pe primul loc merită laude, iar a fi pe al doilea loc necesită mai multă muncă şi dăruire.
În sfârşit, copilăria ne formează, de mici exersăm şi iar exersăm cum să gătim, cum să formăm o familie, cum să îi tratăm pe ceilalţi, cum să îmbrăţişăm, cum să iubim, cum să ne exprimăm sentimentele. Eu sunt de părere că geniul porneşte de la o joacă de copil, la care se adăugă o supradoză de curiozitate şi voinţă, cred că jocurile copilăriei noastre ne-au pregătit cu paşi jucăuşi pentru problemele vieţii de adult.
Dupa o zi de munca obositoare, va doresc noapte buna.
Loc de dat cu capul 